RĂZBOIUL PENTRU BRUXELLES. Băsescu l-a scos pe Ponta de pe lista delegației la Consiliul European

RĂZBOIUL PENTRU BRUXELLES. Băsescu l-a scos pe Ponta de pe lista delegației la Consiliul European
Publicat: 21/06/2012, 19:47
Actualizat: 29/06/2012, 16:20

Președinția a trimis MAE, încă de marți, o listă cu componența delegației României pentru reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, iar în aceasta, ca șef al delegației, era menționat președintele Traian Băsescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, precizat purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

„Administrația Prezidențială a primit marți, 19 iunie, formularul de delegație pentru participarea la summitul Consiliului European. În cursul aceleiași zile, Administrația Prezidențială a completat delegația, iar acest formular completat a fost trimis înapoi la MAE, așa cum era procedura, prin sistemul oficial de corespondență”, a precizat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea.

El a mai arătat că în formularul de delegație completat de Administrația Prezidențială și trimis MAE era menționat președintele Traian Băsescu ca șef al delegației, acesta fiind însoțit, „așa cum prevede practica”, de ministrul Afacerilor Externe Andrei Marga și de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

Ministerul de Externe a transmis, miercuri, la Comisia Europeană componența delegației României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include pe primul-ministru Victor Ponta ca șef al delegației, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene, nu și pe președintele Traian Băsescu.

„Astăzi, Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componența delegației României și mandatul delegației. Am primit tot astăzi agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie și pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situația economică și socială din acest moment în Europa și Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la București împreună cu președintele Barroso și alți nouă prim-miniștri”, a anunțat miercuri premierul Victor Ponta.

Întrebat de jurnaliști dacă delegația României anunțată la CE îl include și pe președintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: „Componența este primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene”.fr

Lista cu delegația României la summit-ul Consiliului European din 28-29 iunie ar trebui trimisă în mod normal Consiliului European, la biroul președintelui Herman Van Rompuy, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, Mark Gray, purtător de cuvânt al președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

„Nu cred că este o listă care trebuie trimisă nouă, ci Consiliului European, pentru că președintele Herman Van Rompuy este cel care se ocupă de organizarea summit-ului de săptămâna viitoare. Ar fi normal să fie trimisă Consiliului European, nu Comisiei Europene. Eu nu am informații despre faptul că o asemenea listă a fost primită la birourile noastre”, a spus Mark Gray.

Lista delegației României la Consiliul European din 28-29 iunie a fost transmisă Secretariatului General al Consiliului, Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă, a precizat ulterior un comunicat al Guvernului. Lista a mai fost transmisă atât tuturor statelor membre UE, cât și Croației, stat care a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

„Conform uzanțelor de transmitere a acestui tip de document, lista delegației României la Consiliul European din 28-29 iunie a fost transmisă Secretariatului General al Consiliului, Comisiei Europene, Serviciului European de Acțiune Externă și tuturor statelor membre, precum și Croației. România are confirmarea primirii”, se arăta în precizarea Guvernului ca urmare a declarațiilor anterioare ale premierului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×